miercuri, 6 august 2014

Preparate traditionale romanesti, gustul de acasa

Este ceva simplu si in acelasi timp atragator in lucrurile traditionale; acestea parca ne apropie mai mult nu neaparat de traditiile in sine, noi ca romani suntem bogati in aceasta privinta, insa acestea parca ne dau un sentiment de acasa. Ele ofera o legatura cu familia, cu stramosii nostri, cu cine suntem si de unde venim. Traditia este un mod  de a pastra o identitate nationala, un mod de a pastra ce a fost pentru ce va fi si in acelasi timp un mod de reprezentare a unei culturi.
Dansuri, obiceiuri, ritualuri, credinte populare, toate acestea sunt elemente traditionale ce pot fi observate, admirate ca reprezentari culturale, insa preparatele traditionale romanesti sunt obiecte de consum, nu doar de admirat ci si de experimentat la un nivel gastronomic. Un calator spunea, ca sa poti cunoaste o tara, o cultura, trebuie sa le incerci mancarea. Eu cred ca acest lucru este adevarat, pentru a cunoaste Romania trebuie sa gusti un pic de mamaliga, o sarma sau un cozonacel. Iar pentru noi, cei deja aici, pentru romanii get beget, acestea sunt pur si simplu experiente culinare care ne duc cu gandul la toate legaturile noastre cu acest pamant: familie, prieteni, casa. In Cluj Napoca gasesti preparate traditionale romanesti la Selgros si desigur la toate magazinele din tara.
Cand mergeam la bunica la tara ne primea intotdeauna cu preparate traditionale si cu paine calda proaspat scoasa de pe vatra, insa astazi stilul nostru de viata nu mai este compatibil cu asemenea preparari. Cine mai are timp pentru gatit si nu numai timp, e o arta sa faci un cozonac bun, o arta greu de stapanit. Asta nu inseamna ca renuntam la gustul de acasa, savoarea si originalitatea raman aceeasi, ca sunt facute de mana noastra sau nu, nu pierdem nimic, castigam doar putin confort. Fie ca vrei putina traditie in viata ta, fie ca vrei sa le faci cunostinta prietenilor tai straini cu gastronomia romaneasca autentica, preparatele traditionale de la Selgros iti ofera un gust traditional si armonios, usor si simplu. Gustul de acasa e aproape.

Selgros Cluj Napoca
Produse alimentare si nealimentare
Calea Someseni nr.8 Cluj Napoca,400388 , RO
Tel: 0264 503 000
Fax 0264 503 199


Care este cel mai eficient tip de frigider?

Cand vorbim despre frigidere, sau orice alt aparat electrocasnic esential intr-o casa, trebuie sa ne raportam la acel aparat intr-o maniera foarte personala. Asadar, nu pot sa spun ca un anumit tip de frigider este mai bun decat altul, deoarece preferintele noastre sunt diferite in functie de stilul nostru de viata. Asadar, nu pot sa recomand un frigider mic si compact unei familii cu 3 copii, deoarece ei cu siguranta vor avea nevoie de un aparat mai mare.


Totusi, in randurile urmatoare veti afla cele mai importante caracteristici pe care le cauta  oamenii la un aparat frigorific. Iar daca nu stiti de unde sa va cumparati astfel de electrocasnice la preturi bune, aflati ca in Constanta gasiti frigidere de mai multe tipuri si branduri si cu diverse caracteristici la Selgros (amandoua magazinele au raioane de electrocasnice).


Astfel, caracteristicile de care trebuie sa tineti cont la achizitionarea unui frigider, sunt:

- structura lor: puteti sa optati pentru frigidere fara congelator, frigidere cu congelator in partea superioara sau jos, cu o usa sau doua. Foarte practice sunt frigiderele cu doua usi separate, una care sa deschida frigiderul si una pentru congelator. In felul acesta caldura din bucatarie nu va afecta toate produsele la deschiderea usii.
frigidere selgros constanta


- compartimentarea: Frigiderul trebuie sa fie impartit in sectiuni care sa suporte diferite tipuri de alimente. Astfel, in frigider trebuie sa incapa atat legume, fructe si verdeturi, cat si sticle, oale sau alte recipiente mai mari. Cele mai eficiente frigidere sunt acelea in care suporturile pentru alimente se pot ajusta in functie de nevoile utilizatorului.


- capacitate: frigiderul nu trebuie sa fie neaparat mare pentru a fi eficient. El trebuie sa cuprinda toate produsele care se vor conservate, intr-un mod cat mai compact. Cu cat mai aglomerat va fi frigiderul, cu atat mai bine se vor conserva alimentele. Acest lucru se intampla deoarece aerul din interiorul frigiderului este mai putin si se va raci mult mai repede. Asadar, va recomand sa va cumparati un frigider potrivit pentru ce veti depozitati in el.


- dimensiunea: calculati bine spatiul avut la dispozitie pentru amplasarea frigiderului. Nu ar fi eficient sa trebuiasca sa inconjurati mereu acest aparat, doar pentru ca dimensiunile lui nu au fost bine calculate initial.


- functii inalte: multi dezvoltatori de aparate frigorifice au introdus caracteristici aparte electrocasnicelor lor. Astfel, functia no-frost, afisajul electronic, distribuitorul de apa si gheata etc. sunt doar cateva dintre noile inovatii care fac folosirea aparatului frigorific mai eficienta.


Alegeti frigiderul in functie de preferintele si confortul personal. Pentru o gama diversa  de aparate frigorifice cu functii diverse, apelati cu incredere la Selgros. Urmariti aici revistele cu oferte si profitati de promotiile frecvente.

Selgros Constanta Nord
Produse alimentare si nealimentare
Bd. Tomis Nr. 387 Constanta, 900519, RO
Tel: 0241 684 000

Fax 0241 684 199