Este ceva simplu si in acelasi timp atragator in lucrurile traditionale; acestea parca ne apropie mai mult nu neaparat de traditiile in sine, noi ca romani suntem bogati in aceasta privinta, insa acestea parca ne dau un sentiment de acasa. Ele ofera o legatura cu familia, cu stramosii nostri, cu cine suntem si de unde venim. Traditia este un mod de a pastra o identitate nationala, un mod de a pastra ce a fost pentru ce va fi si in acelasi timp un mod de reprezentare a unei culturi.
Dansuri, obiceiuri, ritualuri, credinte populare, toate acestea sunt elemente traditionale ce pot fi observate, admirate ca reprezentari culturale, insa preparatele traditionale romanesti sunt obiecte de consum, nu doar de admirat ci si de experimentat la un nivel gastronomic. Un calator spunea, ca sa poti cunoaste o tara, o cultura, trebuie sa le incerci mancarea. Eu cred ca acest lucru este adevarat, pentru a cunoaste Romania trebuie sa gusti un pic de mamaliga, o sarma sau un cozonacel. Iar pentru noi, cei deja aici, pentru romanii get beget, acestea sunt pur si simplu experiente culinare care ne duc cu gandul la toate legaturile noastre cu acest pamant: familie, prieteni, casa. In Cluj Napoca gasesti preparate traditionale romanesti la Selgros si desigur la toate magazinele din tara.
Cand mergeam la bunica la tara ne primea intotdeauna cu preparate traditionale si cu paine calda proaspat scoasa de pe vatra, insa astazi stilul nostru de viata nu mai este compatibil cu asemenea preparari. Cine mai are timp pentru gatit si nu numai timp, e o arta sa faci un cozonac bun, o arta greu de stapanit. Asta nu inseamna ca renuntam la gustul de acasa, savoarea si originalitatea raman aceeasi, ca sunt facute de mana noastra sau nu, nu pierdem nimic, castigam doar putin confort. Fie ca vrei putina traditie in viata ta, fie ca vrei sa le faci cunostinta prietenilor tai straini cu gastronomia romaneasca autentica, preparatele traditionale de la Selgros iti ofera un gust traditional si armonios, usor si simplu. Gustul de acasa e aproape.
Selgros Cluj Napoca
Produse alimentare si nealimentare
Calea Someseni nr.8 Cluj Napoca,400388 , RO
Tel: 0264 503 000
Fax 0264 503 199